Bine ati venit - Compartimentul Tehnic pentru Fonduri Structurale
Contact
Adresa: Str. C-tin Daicoviciu, nr. 15, Sala EM3, Cluj Napoca
Telefon: 0264 202 324; 0264 202 529
Email: fonduri.comunitare@staff.utcluj.ro
Anunturi/Notificari
MDRAPFE - Toate autoritatile implicate in gestionarea si controlul programelor operationale 2014-2020 au fost acreditate
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene anunță că s-a finalizat procesul de acreditare și pentru autoritățile care gestionează: Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), Programul Operațional Competitivitate (POC), Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR) și Programul Operațional Capital Uman (POCU). Alocările financiare aferente acestor programe operaționale însumează aproximativ 21,67 miliarde euro fonduri UE.
Pachetele de documente necesare desemnării au fost transmise Autorității de Audit (AA) de către MDRAPFE, în lunile martie și aprilie a.c., ulterior fiind demarate misiunile de audit.
Desemnarea sistemelor de management și control pentru programele operaționale (condiție esențială pentru efectuarea rambursărilor de la CE), presupune evaluarea în vederea emiterii opiniei fără rezerve de către AA, cu privire la conformarea la cerințele de acreditare.
În luna ianuarie, România avea desemnate autoritățile implicate în gestionarea și controlul a trei programe finanțate în perioada de programare 2014-2020, respectiv:
- Programul IPA de cooperare transfrontalieră România – Republica Serbia 2014 – 2020;
- Programul de cooperare transfrontalieră INTERREG V-A România – Bulgaria;
- Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate.
Luna trecută au fost acreditate autoritățile pentru alte trei programe, respectiv pentru Programul Operațional Inițiativa pentru IMM-uri, Programul Operațional Capacitate Administrativă și Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020.
Sursa: MDRAPFE