SFS

PEO - Instructiunea nr. 12 privind ocuparea posturilor infiintate in afara organigramei in institutiile de invatamant superior de stat

Direcția Generală Programe Europene Capital Uman din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat Instrucțiunea nr. 12 privind aplicarea prevederilor referitoare la angajarea experților în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat care funcționează în coordonarea Ministerului Educației și Cercetării, pentru proiectele finanțate prin PEO 2021-2027 și PIDS 2021-2027.

 

 

Conform acestei instrucțiuni, ocuparea posturilor înființate în afara organigramei în cadrul proiectelor finanțate prin PEO/PIDS se realizează conform prevederilor Legii nr. 153/2017 și ale articolului 202 din Legea învățământului superior nr. 199/2023, modificat de punctul 2 din articolul unic din Legea nr. 133 din 13 iulie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 574 din 13 iulie 2026.

 

 

LEGEA nr. 133, art.II, alin. (6): Prin derogare de la prevederile art. 16 alin. (10^6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, angajarea pentru participarea la proiecte de cercetare în domeniul educației și formării profesionale sau în proiecte naționale/europene/internaționale se poate face pe perioadă determinată, fără parcurgerea altor formalități prealabile și/sau procese de selecție, pentru personalul nominalizat în listele de personal ca membri în echipa proiectului, precum și pentru personalul instituției de învățământ superior. În cazul personalului din instituția de învățământ superior, angajarea în cadrul unui proiect se realizează în baza deciziei rectorului, prin încheierea unui contract individual de muncă, fără afectarea normei de bază a angajatului. Salariul va fi acordat în limita fondurilor disponibile, conform prevederilor din contractul de finanțare/regulilor finanțatorului.

 

 

 

Instrucțiunea nr. 12


© Compartimentul Tehnic pentru Fonduri Structurale - UTCN
Ne puteti urmari si pe: utcn facebook utcn titter utcn google plus