Bine ati venit - Compartimentul Tehnic pentru Fonduri Structurale
Contact
Adresa: Str. C-tin Daicoviciu, nr. 15, Sala EM3, Cluj Napoca
Telefon: 0264 202 324; 0264 202 529
Email: fonduri.comunitare@staff.utcluj.ro
Anunturi/Notificari
POR: Se relanseaza apelul pentru sprijinirea parcurilor stiintifice si tehnologice
AM POR a publicat ordinul ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației privind relansarea apelului POR/2020/1/1.1.B./2 Axa prioritară 1, Prioritatea de investiții 1.1, Operațiunea B – Sprijinirea parcurilor științifice și tehnologice.
Apelul se va concentra pe dezvoltarea parcurilor științifice și tehnologice (PST) din mediul urban și rural, din zonelele cu concentrare economică din regiunile mai puțin dezvoltate din România (Nord Est, Sud Muntenia, Nord Vest, Centru).
Solicitanții eligibili în cadrul prezentului apel sunt asocierile constituite în vedea vederea creării parcurilor științifice și tehnologic (conform prevederilor legale în vigoare).
Parcul ştiinţific şi tehnologic se constituie printr-o asociere în participaţiune, încheiată între o instituţie de învăţământ superior acreditată şi/sau o unitate de cercetare-dezvoltare, pe de o parte, şi regii autonome, companii naţionale, societăţi comerciale, administraţia publică locală, asociaţii patronale sau profesionale, persoane fizice, investitori români sau străini, pe de altă parte.Parcul ştiinţific şi tehnologic este administrat de o societate comercială, denumită în continuare administrator, desemnată de către asocierea în participaţiune şi a cărei activitate exclusivă este administrarea parcului ştiinţific şi tehnologic. Administratorul este desemnat de asocierea în participaţiune, prin consens, în cadrul actului de constituire. De asemenea, administratorul parcului va fi parte a acordului de parteneriat în vederea implementării proiectelor depuse în cadrul prezentului apel.
Ajutorul de stat regional pentru investiții (denumit în continuare „ajutor regional”) reprezintă ajutorul regional acordat pentru o investiție inițială.
Investiție inițială, în sensul normelor ce reglementează ajutorul de stat regional și al prezentului ghid, înseamnă o investiție în active corporale (lucrări de construie, extindere a spaţiilor de producţie/servicii, inclusiv a utilităţilor generale şi achizitionarea de echipamente) și necorporale legată de:
- Crearea unui parc științific și tehnologic cu relevanță pentru domeniile de specializare inteligentă
- Extinderea capacității unei unități existente, prin creșterea volumului cel puțin unui serviciu de transfer tehnologic cu relevanță pentru domeniile de specializare inteligentă
- Diversificarea produselor/serviciilor oferite de parcul tehnologic și științific prin dezvoltare unei noi game de servicii/produse relevante pentru domeniile de specializare inteligentă, care se adaugă gamei sortimentale deja fabricate/prestate de entitatea respectivă.
În cadrul acestui apel, achiziționarea serviciilor specifice de transfer tehnologic (altele decât cele oferite de de parcul științific și tehnologic prin personalul propriu al entității desemnate, prin acordul de parteneriat, să implementeze componenta de servicii din cadrul proiectului) sunt finanțabile doar prin ajutor de minimis.
Alocarea apelului este de 19.554.929 euro, iar valoarea finanțării nerambursabile acordate este de minimum 75 000 euro și maximum valoarea alocării regională pentru prezentul apel/fiecare regiune de dezvoltare în parte.
Pentru componenta de minimis din cadrul proiectului, valoarea finanțării nerambursabile acordate este de minimum 75.000 euro și și maximum de 200.000 euro.
Perioada de depunere: 13.06.2020, ora 12.00 - 13.08.2020, ora 12.00.
Documente ataşate:
Sursa: www.inforegio.ro